În urmă cu trei-patru decenii, Satu Mare era sărbătorit ca oraș milenar. Împlinea o mie de ani de la atestarea documentară.

Primul dintre cele 34 de nume ce le-a purtat în istorie, i l-a dat regina Gisela, soția germană a regelui Sfântul Ștefan. Denumirea cea mai potrivită pare a fi cea germană Salzmarkt (târg de sare). Szatmar, Sătmar sau Zotmar, oricum s-ar fi numit, un lucru e sigur: a fost mereu o localitate frumoasă. Natura i-a dat farmec, iar din împletirea culturilor – aici au trăit mereu 3-4-5-6 naționalități – s-a născut un spirit de toleranță.

Așezat pe malul unui râu navigabil – Someșul – comerțul s-a transformat în ospitalitate. Satu Mare a trecut prin epoca medievală ca orice așezare importantă: a fost cucerit, invadat de turci și tătari, ars din temelii și reconstruit. Se numără, undeva prin secolul 16, printre cele mai reprezentative orașe din Transilvania. Cel mai important document, cel care a marcat destinul populației transilvănene la începutul epocii moderne – Pacea din 1711 – s-a semnat la Satu Mare. Clădirea în care s-a semnat stă mărturie. Ea găzduiește Muzeul de Artă al orașului Satu Mare.

Din vechea cetate s-au păstrat câteva ziduri, transformate în temelii pentru clădirile înălțate ceva mai târziu. Dinspre Centrul Vechi se desprind câteva străzi cu clădiri monumentale, pe fațadele cărora se vede vitregia timpurilor. Zeci de edificii construite în diverse stiluri, de la neobaroc la secession, așteaptă să fie restaurate pentru ca orașul să recapete strălucirea sobră de altădată.

Odată ajuns aici, călătorul va remarca surprins că se află într-un burg european, unde rigoarea şi pietatea se armonizează subtil într-un dialog arhitectonic înviorător. Un oraş al liniştii unde rosturile par să se fi aşezat de multă vreme. Viaţa cetăţii afost mereu legată de Someş, râul care străbate oraşul. Malul drept, acolo unde seaflă oraşul vechi, cu cartierele sale încântătoare, a caselor frumoase şi confortabile, înecate în verdeaţă, multe din ele adevărate bijuterii arhitecturale şi malul stâng, acolo unde în anii comunismului s-au ridicat cartierele muncitoreşti.

Poveştile şi legendele oraşului dau culoare unui trecut zbuciumat şi de multe orinecruţător cu oraşul acesta, cu oamenii lui. În 1601, la sfârșitul lunii iunie începutul lunii iulie, Mihai Viteazul și-a așezat tabăra la Moftinul Mic, la o distanță de circa 30 de kilometri de Satu Mare. La 7 iulie armatele acestuia au făcut joncțiunea cu trupele generalului Basta. Acesta din urmă a avut o vreme reședința la Satu Mare. Între 2 aprilie și 13 mai, de aici generalul Basta a răspuns scrisorilor lui Sigismund Bathori, mediind conflictulacestuia cu împăratul Rudolf al II-lea. Pe lângă scrisorile expediate împăratului Rudolf al II-lea, Basta mai scrie arhiducelui Matias, lui Carol de Lichtenstein șinunțiului F. Spinelli. După un drum scurt la Cașovia, generalul Basta revine întabăra sa din Satu Mare, unde acelerează pregătirile de război, urmând la 7 iulie săse alăture lui Mihai Viteazul. După asasinarea lui Mihai Viteazul la 9 august pe Câmpia Turzii, la 20 octombrie a aceluiași an, armata sa aflată în tabără la Cârstienești îl alege pe Radu Șerban ca domn al Ţării Românești. Și destinul acestuia este legatde Satu Mare. Radu Șerban a zăbovit aici din noiembrie 1601 până în iulie 1602. Neizbutind să îl învingă pe Simon Movilă, s-a retras cu suita și armata sa la SatuMare unde își avea familia, pe Doamna Elena, soția sa și fiica lor de 6 ani, Domnița Ancuța. De aici, din Satu Mare pornește Stroe Buzescu, credincios noului domnitor, pentru a-i transmite lui Rudolf al II-lea jurământul de credință al lui Radu Șerban. Și tot de aici, în iulie 1602 pornește și Radu Șerban cu armata și boierii credincioși spre Ţara Românească și Moldova alungându-l pe Simion Movilă. În anii 1659 și 1660, Satu Mare a fost un moment important din viața colonelului Jan Sobieski, viitor rege al Poloniei și a domnitorului Mihnea Vodă, pe numele său Mihail Radu, cunoscut ca Mihnea al III-lea. Colonelul Jan Sobieski a fost cuceritorul cetății și domeniului Satu Mare în 1659, numele său figurând pe tratatul de pace încheiat între polonezi și transilvăneni. Asediul și cucerirea cetății Satu Mare a fost urmarea unei incursiuni în Polonia a lui Gheorghe Rákóczi al II-lea, unde a cucerit Cracovia la 7 aprilie și Varșovia la 23 iunie. Intenția sa a fost de a ocupa tronul Poloniei. Armata poloneză a contraatacat. L-a învins pe Gheorghe Rákóczi al II-lea la Czerni Ostrow în 22 iulie și a pornit înurmărirea sa cucerind Satu Mare. Pe fondul acestei dispute, după ce aliații lui Gheorghe Rákóczi, domnitorii Constantin Șerban și Gheorghe Ștefan sunt maziliți, tronul Ţării Românești este ocupat de Mihnea Vodă. Acesta încheie o alianță cu Gheorghe Rákóczi al II-lea la4 octombrie 1659 și după o bătălie purtată contra turcilor el se retrage la Satu Mare. Izvoarele istorice consemnează prietenia dintre Gheorghe Rákóczi al II-lea și Mihnea Vodă și faptul că primul îi oferă celuilalt găzduire la Satu Mare. De asemenea este consemnată atmosfera bună creatăde nobilimea locală în jurul domnitorului român aflat în refugiu. Mihnea Vodă trăiește la Satu Mare din luna decembrie a anului 1659 până în 6 aprilie 1660. Moartea a survenit după-amiază la ora 17, după un infarct la unul din ospețele date în cinstea sa de nobilimea sătmăreană. A fost îngropat în cimitirul militar al cetății de lângă actuala biserică Calvaria. Reamintim că cetatea medievală din Satu Mare era amplasată în perimetrul dintre străzile Decebal, Cuza-Vodă, sediul Finanțelor Publice și în fața farmaciei Bunavestire, apoi din nou strada Decebal, stradă așezată pe zidul de vest al cetății.

De asemenea merită consemnată trecerea prin urbe sau prezența mai mult timp în Satu Mare a unor proeminenți oameni de cultură. Ioan Slavici, clasicul literaturii noastre s-a născut la Șiria lângă Arad, dar poposește și în orașul nostru. După școli urmate la Arad, la un liceu din Timișoara, apoi din nou la Arad, în 1868 își ia bacalureatul la Satu Mare. Foaia matricolă păstrată dovedește acest fapt. În aprilie 1923, în zilele de 19, 20 și 23, Satu Mare este gazda scriitorilor Liviu Rebreanu, Ion Minulescu, Victor Eftimiu, E. Speranția, Alfred Moșoiu, A. Cazabanși Mircea Rădulescu. Scriitorii au avut parte de o primire triumfală la gară după care în sala Hotelului Dacia s-a organizatun banchet sub auspiciile prefectului județului și a primarului orașului. În 19 noiembrie din același an 1923, la sala Urania, în clădirea de azi a Cooperației de pe strada Ștefan cel Marea concertat maestrul George Enescu, invitat de Societatea filarmonică din oraș. Un publicist al ziarului Satu Marescria: „Așa cum a cântat Enescu aseară din fermecătoarea lui vioară, nu este în stare condeiul meu să descrie”. În același an, maestrul Enescu a dirijat și orchestraFilarmonicii din Philadelphia. În 16 martie 1925, așteptat de autoritățile orașului își face apariția în gara orașului marele artist Nottara. În aceeași seară, la ora 21 în fața unei săli arhipline, actorii Teatrului Național din București în frunte cu Constantin Nottara prezintă piesa „Apus de soare” cu marele artist în rolul lui Ștefan cel Mare. Dar una dintre cele mai importante personalități găzduite de Satu Mare a fost G. M. Zamfirescu. Sosit în 1922 la numai 24 de ani, el a rămas aici până în 1924. Alucrat la publicația „Satu Mare”, „Someșul Nou”, la „Cele trei Crișuri”, aici a scrisprima versiune a romanului „Maidanul cu dragoste” și volumul „Gazda cu ochii umezi”, a scos revistele „Icoane maramureșene” și „Săgeata”. Dintre toate personalitățile culturale ce au călcat pragul orașului nostru, G.M. Zamfirescu a lăsat urmele cele mai adânci. Autorul imnului Ungariei Kolcsei, poetul național Sandor Petofi, căsătorit cu Sendrei Iulia, a trecut și s-a închinat în fața crucii aflate azi în Palatul episcopal romano-catolic. Primul traducător al bibliei în limba maghiară, Karolyi Gaspar, originar din Carei, cu siguranță se va fi plimbat prin cetatea Sătmarului.

Lista personalităților care într-un fel sau altul și-au legat numele de Satu Mare este lungă. Ea cuprindeartiști, scriitori, oameni de cultură: Ady Endre și prietenul său român Octavian Goga. În prima tinerețe pe aici a trecut Mihai Eminescu, poetul național al românilor, ca un răspuns peste timp al poetului național al maghiarilor Sandor Petofi. Pictorii sătmăreni întregesc în mod fericit opera școlii băimărene de pictură. Construit în anii ‘70, în plin comunism, Palatul Administrativ, cea mai înaltăclădire din România depășind cu 2,6 metri Hotelul Intercontinental din București, ar putea concura cu succes controversata Casă a Poporului. Pe cât de uriașă, pe atât de inospitalieră, dacă edificiul care găzduiește Parlamentul României este un simbol al grandomaniei comuniste, construcția de la Satu Mare pare mai degrabă un simbolal realismului socialist. Mare și rece, sumbră și întunecoasă, ea ar putea găzdui cusucces o echipă de filmare care și-a propus să realizeze un film artistic despre undracula al epocii Ceaușescu. În același timp, clădirea are un imens potențialarhitectural și ar putea fi adusă la standarde europene. Dincolo de orice criticălegată de funcțiuni, are un imens potențial artistic. Artiștii fotografi din toate colțurile lumii o fotografiază pe timp de zi sau noapte, în amurg sau la răsăritul soarelui. Deasupra ultimuluietaj se află un amfiteatru care oferă o panoramă asupraîntregului oraș. Doar din cauza epocii de tristă amintire în care a fost construit, Palatul Administrativ nu devine un brand al orașului.

Someșul împarte orașul în două, pe malul dreptfiind așezat orașul vechi, iar în stânga se întind cartierelede locuințe Micro 14, 15, 16. La ieșiri, înspre Cluj seaflă Parcul Industrial și Aeroportul Internațional, iar spre Oradea s-au construit hipermaket-urile Auchan și Praktiker. Companii transnaționale precum Electrolux, Drexlmeiyer, și-au găsit în Satu Mare locul ideal pentru producție, având accesul spre țările europene și Ucraina. Din rețeaua hotelieră destul de vastă se detașează cele din centru Poesis (****) Astoria, Aurora, Dana, Dacia (în renovare), Vila Bodi. Continuînd o veche tradiție a teraselor și grădinilor de vară, se remarcă grădina Poesis și Miorița, Bouling, No Pardon, terasele din centru, deschise în sezonul de vară. Teatrul de Nord, ridicat la sfârșitul secolului 19, are două secții, română șimaghiară. Filarmonica Dinu Lipatti, seînvecinează cu atelierul marelui grafician Paul Erdos, în imediata apropiere fiind situat Liceul de muzică și arte plastice, toate aflate sub vraja Turnului Pompierilor, ce se vrea afi un fel de Turn Eiffel al orașului de pe Someș. Desprinsă parcă dintr-un complex de clădiri din Budapesta sau Viena, strada Ștefan cel Mare impresionează orice iubitor de bijuterii arhitecturale. Fațadele îndiverse stiluri, așteaptă să fierestaurate. O oază de liniște se întinde încurtea și împrejurimile bisericii Calvaria așezată pe vechea vatră a cetății. La câteva sute de metri se află cafeneaua artiștilor Poesis, iar la câteva străduțe mai spre Someș, se află atelierul celui mai mare pictor sătmărean, Aurel Pop. Grădina Romei, aflată în apropierea gării, este o rezervație naturală în adevăratul sens al cuvântului. Arbori seculari, aduși din toate colțurile pământului. Alei întunecoase unde se plimbă agale perechi de îndrăgostiți, terenuri de joacă pentru copii, bănci pe care pensionarii reînvie trecutul cu poveștile lor. Vechea baie publică a fost restaurată, iar un turn așteaptă să fie transformat într-o operă de artă, gen Columna lui Traian, care să surprindă momente din viața orașului. Bisericile din municipiu sunt adevărate bijuterii arhitecturale. Enumerăm câteva dintre cele mai importante: Calvaria – construită în stil gotic în anul 1844 de către Episcopul Hám Janos, Catedrala romano-catolică “Înălțarea Domnului”, închinată “Evanghelistului Ioan”, cunoscută sub numele de Hildegarda, Biserica greco-catolică maghiară “SfântulNicolae”, Biserica “Cu lanțuri” – se remarcă prin simplitatea formei barocului puritan, Biserica reformată din Mintiu – este tot o expresie a barocului târziu; Catedrala greco-catolică “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” – unul dintre cele mai reprezentative monumente de arhitectură din oraș; Capela Aurel Popp – zidită după planurile renumitului artist plastic sătmărean, edificiul îmbină în mod fericit stilul neobrâncovenesc cu elemente tradiționale; Catedrala ortodoxă “Adormirea Maicii Domnului”. Astăzi, Satu Mare este unul dintre cele mai interesante oraşe transilvane, un burg aflat în palma unei câmpii care începe sub munţii vulcanilor stinşi ai Oaşului şi se termină tocmai la Viena, metropolă aflată la aceeaşi distanţă ca şi Bucureştiul. Un oraş frumos ca şi oamenii săi care, sub clipocitul neostoit al Someşului, visează de o mie de ani, povestea unei lacrimi împletite cu un zâmbet.